Despre necesitatea cunoaşterii şi aplicabilitatea tipului de date fişier ne conving culegerile de probleme la informatică.

Practica arată că elevul trebuie să revină periodic la rezolvarea diferitor probleme cu aplicarea tipului de date fişier. Acest fapt contribuie la dezvoltarea gîndirii analitice, a intuiţiei şi a creativităţii, calităţii necesare pentru studierea ulterioară a informaticii atît la treapta liceală, cît şi în învăţămîntul universitar.

Unii elevi învaţă mai eficient rezolvînd probleme rezolvate. Nu este vorba de memorarea rezolvării (deşi şi acest lucru este util la o anumită etapă de învăţare, nu oricine poate rezolva orice, dar oricine poate învăţa o rezolvare), ci de reluarea rezolvării pe altă cale. În acest scop profesorul poate propune elevilor rezolvarea unor exemple mai dificile, urmate ulterior de discuţii asupra metodelor de rezolvare.

Să nu uităm de sfatul lui G.Polya: „Dacă vreţi să învăţaţi să rezolvaţi probleme, trebuie… să rezolvaţi probleme”.

Teza are drept scop studierea detaliată a temei şi formularea unor metode şi strategii didactice pebtru predarea – învăţarea – evaluarea temei „Tipul de date fişier”.

Lucrarea constă din două capitole:

Capitolul I constă din 9 paragrafe, unde sunt expuse noţiunile teoretice generale despre tipul de date fişier şi anume: clasificarea fişierelor, fişiere cu tip, fişire fără tip, fişiere text, proceduri şi funcţii definite asupra tipului de date fişier.

Capitolul II constă din 5 paragrafe. Acest capitol conţine informaţii referitoare la: curriculum liceal la tema „Tipul de date fişier (file)”, unde sunt prezente numărul de ore (opţional) şi aranjarea lor pentru predare-învăţare; tratarea temei „Tipul de date fişier (file)” în manualul Informatica. Limbajul de programare Pascal. Manual pentru clasele IX-XI de Anatol Gremalschi, Iurie Mocanu şi Ion Spinei; necesitatea utilizării problematizării la lecţiile de informatică. La fel se conţine un şir de probleme de dificultate diferită ce pot fi propuse elevilor pentru antrenament şi consolidarea cunoştinţelor la tema „Tipul de date fişier (file)”. Ultimul paragraf al acestui capitol, şi anume „Sugestii privind evaluarea” aduce cititorului un set de teste de evaluare formativă şi sumativă ce au ca scop determinarea nivelului de cunoştinţe a elevilor, a abilităţilor lor, determinarea erorilor şi posibilitatea lichidării lor.

Prezenta lucrarea are drept scop familiarizarea cititorului cu noţiuni de predare – învăţare – evaluare a temei tipul fişier în liceu. Această lucrare poate fi utilă studenţilor şi profesorilor.

§1. Clasificarea fişierelor

Fişierul este o colecţie organizată de informaţii (date, rezultate, programe sursă, programe direct executabile etc.), dispuse pe unul sau mai multe suporturi externe.

Componentele unui fişier se numesc înregistrări (articole) şi pot avea dimensiune fixă sau variabilă. Numărul de componente dintr-un fişier este variabil, fiind limitat doar de capacitatea de memorare a suportului utilizat. Sfîrşitul unui fişier este uneori marcat printr-o componentă specială (end of file – caracterul ^Z).

Fişierul, în contextul limbajului Pascal, este o structură de date omogenă, formată din componente de acelaşi tip, exceptînd tipul fişier.

Înregistrarea este constituită dintr-o mulţime de valori ale unor caracteristici asociate unui obiect, proces etc., din domeniul aplicaţiei.

Componentele înregistrării asociate diverselor caracteristici sunt denumite cîmpuri de date.

Limbajul Pascall permite utilizarea fişierelor cu înregistrări de lungime fixă (stabilită la momentul prelucrării) şi variabilă (două înregistrări alăturate sunt separate prin marcaje speciale, de exemplu prin caracterele CR/LF – sfîrşit de linie).

Din punct de vedere fizic (al suportului extern), fişierul este o succesiune de octeţi.

Accesul la componentele unui fişier are la bază următorul mecanism: fiecare fişier are un indicator (pointer) al componentei curente, cea accesibilă în acel moment. Pentru fiecare acces la fişier (adică, pentru fiecare operaţie de citire sau scriere), indicatorul avansează de la componenta curentă la următoarea componentă, care devine astfel componenta curentă.

Modul de acces la componente poate fi: secvenţial (accesul la componenta n din fişier trebuie precedat de inspectarea componentelor 0, 1, 2,    , n-1) şi direct sau aleator (poziţionarea se face direct pe componenta respectivă).

Cînd se lucrează cu un fişier, acestuia i se asociază o variabilă tampon avînd tipul de bază al componentelor fişierului. Variabila tampon realizează interfaţa între fişier şi program.

Variabilelor fişier (utilizate în programe, atunci cînd lucram cu fişiere) li se asociază, de obicei, fişiere fizice, aflate pe suport extern şi gestionate de către sistemul de operare. În conţinuare, vom nota cu f variabila fişier utilizată la un moment dat.

Din punct de vedere al limbajului Pascal şi al conţinutului lor, fişierele se împart în două mari categorii:

• fişiere text, în care toate datele sunt sub formă de caractere ASCII (un caracter/octet). Practic, fişierele text conţin caractere organizate în linii de lungime variabilă, liniile consecutive fiind separate printr-un marcaj de sfîrşit de linie (end of line) reprezentat prin perechea de caractere de control Carriage Return şi Line Feed – CR/LF.
• fişiere binare, în care toate datele sunt memorate în formă identică cu cea din memoria principală. Practic, fişierele binare sunt fişiere cu componente de tipuri definite de programator.

Fişierele binare se împart, la rîndul lor, în două clase:

• fişiere cu tip (în care înregistrările au structura şi lungimea fixe, precizate la momentul fiecărei prelucrări);

fişiere fără tip (în care înregistrările sunt blocuri binare de lungime fixă, precizată ca parametru în procedura de deschidere a fişierului; nu se face nici o ipoteză referitoare la structura blocurilor; un bloc este o succesiune de octeţi)

Download Fisiere