Array-urile ale căror componente pot fi identificate folosind un singur indice sunt numite array-uri unidimensionale, array-urile ca b[i,j] cu doi indici sunt numite bidimensionale, iar cele cu mai mult de doi indici sunt numite multidimensionale.

Matematicienii şi oamenii de ştiinţă folosesc frecvent array-uri bidimensionale pe care le numesc matrici. Toate array-urile ilustrate mai jos respectă definitia unui array, dar ele nu sunt în egală masură acceptate de  Pascal

Array-urile sunt folositoare, dar nu necesare pentru însumarea numerelor. Consideram urmatorul program pentru adunarea a cinci valori întregi:

PROGRAM suma5;

var

a,b,c,d,e,suma:integer;

begin

writeln(‘Introduceti a,b,c,d,e ‘);

readln(a,b,c,d,e);

suma:=a+b+c+d+e;

writeln(‘Suma este: ‘,suma)

end {suma5}.

Acum, presupunem ca în loc de cinci valori de intrare avem 50, 500 sau 5000! Evident, tehnica utilizată în programul suma5 nu “prea ţine”; cine este dispus să inventeze 5000 de nume diferite de variabile? Altfel stau lucrurile dacă vom folosi un array, ca în programul nouasuma5.

PROGRAM nouasuma5;

const

n=5000;

var

a:array[1..n] of integer;

i,suma:integer;

begin

suma:=0; { initializare suma }

for i:=1 to n do

begin

read(a[i]);

suma:=suma+a[i];

end;

write(suma);

end {nouasuma5}.

Se pune următoarea întrebare: a fost necesară definirea unui array? Raspunsul este: nu. Argumentul este simplu – nu a fost exploatată proprietatea de acces direct a array-ului. Pentru această problemă, soluţia preferată este cea ilustrată în programul prezentat mai jos, care foloseşte o singură variabilă de intrare a:

PROGRAM suma;

var

s,a:integer;

begin

s:=0;

while NOT eof do

begin

read(a);

s:=s+a;

end;

write(s);

end {suma}.

§3. Managementul indicilor

Presupunem că a este de tip array [0..n] of integer; unde n este o constantă, iar i un înteger. Pentru a atribui fiecărui element a[i] valoarea indicelui este usor.

for i:=0 to n do

a[i]:=i;

Pentru a atribui fiecărui element a[i] valoarea n-i procedam ca în exemplul urmator:

Exemplu:

for i:=0 to n do

a[i]:=n-i;

for i:=0 to n do

a[n-i]:=i;

În fiecare caz a trebuit să  descoperim cîte o relaţie între a[i], a[n-i] şi i şi între a[i] şi n-i.

Iata un exemplu mai interesant.

Presupunem că procedura exchange este corespunzător definită ca un array ce conţine cîteva valori şi că dorim să inversăm ordinea acelor valori.

a[0]<->a[n]

a[1]<->a[n-1]

a[2]<->a[n-2]

Relaţia dintre indicii succesivi este uşor de stabilit:

a[i]<->a[n-i]

Dar ce limită superioară ar trebui să fie folosită de ciclul for astfel încît să minimalizăm numărul de schimbări necesare ?

Exprimarea din exemplul urmator, dupa cum se poate constata uşor, nu face mai nimic!

Exemplu:

for i:=0 to n do

exchange(a[i],a[n-i]);

Ceea ce ne trebuie este soluţia următoare, care lucrează atît pentru o valoare para a lui n, cît şi pentru o valoare impară.

Exemplu:

for i:=0 to (n-1) div 2 do

exchange(a[i],a[n-i]);

Exemplele prezentate sunt tipice utilizării array-ului cu o dimensiune. Cheia succesului constă în managementul indicilor.

Tipuri de date array

Caracterul general rezultă din faptul că principiile didactice vizează toate componentele procesului de învăţământ, sunt aplicabile permanent în procesul de predare – învăţare la informatică. Principiile didactice au caracter normativ prin funcţia lor, orientativă şi reglatoare, în stabilirea obiectivelor, în structurarea conţinutului, în alegerea formelor de realizare a procesului de predare – învăţare, în alegerea strategiilor didactice prin îmbinarea metodelor, a mijloacelor de instruire şi realizarea evaluării.

Caracterul sistematic rezultă din faptul că principiile didactice sunt sisteme de norme care trebuie aplicate în fiecare forma de activitate didactică. Nerespectarea unui principiu didactic poate conduce la anularea sau atenuarea celorlalte.

Caracterul dinamic deschis al principiilor didactice rezulta din faptul că acestea nu sunt rigide. Numărul principiilor nu este limitat, ele pot multiplica sau integra în principii cu o sfera mai larga. Principiile didactice permit manifestarea creativităţii în proiectarea şi realizarea activităţii instructiv-educative.

Principiul intuiţiei sau unităţii dintre senzorial şi raţional

Principiul intuiţiei exprimă necesitatea obiectelor, fenomenelor şi proceselor prin intermediul simţurilor , care realizează cunoaşterea senzoriala a realităţii, ca punct de plecare şi de uşurare a înregistrării esenţialului realităţii spre cunoaşterea logica, raţională, contribuind la înfăptuirea unităţii dintre senzorial şi raţional.

Principiul intuiţiei a apărut ca un demers legic împotriva învăţării scolastice, învăţării mecanice, pe de rost, împotriva buchiselii. Principiul intuiţiei a corespuns necesităţii psiho-pedagocice a realizării unui învăţământ bazat pe înţelegere, legat de viaţă, realist.

Realizând unitatea dintre cunoaşterea senzoriala şi cea raţională, principiul intuiţiei nu înseamnă deci rămânerea la treapta cunoaşterii senzoriale. El realizează treapta cunoaşterii senzoriale, pentru uşurarea înţelegerii, pentru a ajunge la treapta dificilă, dar de mare importanţă pentru cunoaştere, treapta învăţării logice (a cunoaşterii raţionale), bazată pe studierea elementelor şi conexiunilor abstracte, esenţiale şi generale exprimate, prin noţiuni, concepte, idei, teorii, principii etc. Numai astfel se poate ajunge prin învăţare la însuşirea ştiinţei. Principiul intuiţiei face ca învăţarea să fie mai întâi ca o reflectare în mintea elevilor sub formă de percepţii şi reprezentări. Percepţiile şi reprezentările nu sunt simple imagini (fotografii) globale ale realităţii, ci ele sunt acte psihice de cunoaştere activă, de reflectare cognitivă, care stau la baza realizării proceselor psihice ideatice sub forma noţiunilor, ideilor, teoriilor etc., deci de cunoaştere (învăţare) raţională. În acest context, a intui înseamnă a observa şi a gândi în acelaşi timp.

Principiul intuiţiei se realizează prin îmbinarea materialului didactic intuitiv-natural la scara lor reala, şi de substitute (machete, modele, reprezentări grafice, mijloace audio-vizuale, mijloace logico-matematice etc.).

Pedagogul elveţian Robert Dottrens spunea: „Nu exista obiectul, nu trebuie sa aiba loc predarea”.

Download Principiile didacticii.doc

Principala formă organizaţională a procesului de învăţământ la informatică în şcoala medie este lecţia. În cadrul lecţiei se realizează funcţiile esenţiale ale învăţământului:

- didactice,

- educative,

- dezvoltative.

Însă informatica este un obiect atât de vast, încât nu se predă în numărul de ore prevăzute. În orele de curs elevii studiază un număr mic de teme, date ca model de programă, spre a le forma deprinderile necesare de lucru. Lecţia nu asigură pe deplin necesităţile individuale ale fiecărui elev. La dezvoltarea pe larg a capacităţilor la informatică individuale contribuie lucrul extraşcolar dirijate de către profesor.

Rolul activităţilor extraşcolare în procesul didactic continuă să crească, deoarece contribuie la legătura cunoştinţelor teoretice cu viaţa, asigură dezvoltarea capacităţilor, aptitudinilor spirituale şi fizice la nivelul potenţialului maxim, constituie „o punte între cunoştinţele acumulate în cadrul lecţiei şi informaţiile acumulate informal”. Lucrul extraşcolar este un act de creaţie, ce se creează prin flexibilitate şi prin mobilitatea structurii, cu scopul de a dezvolta gândirea creatoare a elevilor şi a utiliza o gamă largă de forţe de muncă independentă.

Scopul activităţilor la informatică în afara orelor de curs constă în pregătirea psihologică şi practică a elevilor pentru adaptarea şi activitatea lor într-o societate informaţională în continuă schimbare şi formarea gândirii algoritmice, accentul fiind pus pe individualizare şi învăţare permanentă.

Studiul activităţii extraşcolare prevede:

-  pregătirea psihologică şi practică a elevului pentru utilizarea calculatorului în activităţi specifice vârstei;

-  formarea deprinderilor practice de lucrul cu calculatorul;

- studierea informaticii ca ştiinţă care include elemente de algoritmizare, programare, logică, noţiuni de acumulare, păstrare şi prelucrare a informaţiei;

-  studierea sistemului de calcul ca instrument (editoare de text, editoare grafice şi de sunet, tabele de calcul etc.);

-  studierea   sistemului   de   calcul   ca   obiect   (structura   şi   funcţionarea calculatorului, a reţelelor de calculatoare);

-   formarea gândirii algoritmice.

Activităţile extraşcolare se bazează pe materialul adăugător şi se sprijină pe lucrul individual al elevului. Ele îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine cunoştinţele predate în clasă, să le aprofundeze, să ajungă prin munca independentă la scopul pus în faţa sa, să realizeze obiectivele specifice şi generale prevăzute de programă.

Activităţile extraşcolare la informatică contribuie la descoperirea şi stimularea talentelor şi aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului pentru informatică, la dezvoltarea deprinderilor de a elabora creaţii originale. Elevul explorează, reconstruieşte, redescoperă, ajunge la generalizarea şi asimilarea adevărurilor prin eforturi proprii. El se transformă treptat într-un “gândito creativ”, se îndreaptă spre căutări, explorări şi muncă personală independentă sau în grup, spre dobândirea tezaurului cunoaşterii umane, şi chir obţinerea unor idei sau soluţii noi, realizarea unor inovaţii şi invenţii, care să propulseze creaţia, noutatea într-un anumit domeniu de specialitate.

Funcţia de baza a activităţilor extraşcolare în procesul de educaţie a personalităţii, poate fi considerată — dezvoltarea individualităţii creatoare. Ele au pentru aceasta posibilităţile materiale şi cadrele necesare, la aceasta contribuie şi principiul de formare a colectivului activităţilor extraşcolare şi metodele de organizare şi conţinutul activităţii lui vitale.

Curriculumul la informatică propune un conţinut care contribuie la realizarea obiectivelor curriculare, care consemnează aşteptările societăţii, vizând atât parcursul şcolar al elevilor în ansamblu sau, cât şi performanţele cele mai generale care ar trebui atinse de el la finele şcolarizării. Obiectivele sunt “modele” care reies din structura personalităţii şi din cea a experienţei, sociale în sens larg, vizând sintetic cunoştinţele (“a şti”), capacităţile (” a şti să faci”) şi atitudinile (“a ştii să fii”) pe care elevii ar trebui să le interiorizeze în cadrul întregului parcurs şcolar. Ele sunt clasificate pe categorii:

-  de cunoaştere (cunoaşterea şi utilizarea conceptelor fundamentale specifice informaticii):

-  cunoaşterea principiului de construcţie şi funcţionare a calculatorului;

-  cunoaşterea metodelor de acumulare, reprezentare, păstrare şi prelucrare a informaţiei cu ajutorul  calculatorului;

-  cunoaşterea specificului de comunicare a omului cu calculatorul;

-  cunoaşterea etapelor de rezolvare a problemelor la calculator;

-  cunoaşterea evoluţiei tehnicii de calcul;

- cunoaşterea tipurilor de date, a operaţiilor posibile asupra lor şi realizarea lor la calculator;

-  cunoaşterea instrucţiunilor unui limbaj de programare de nivel înalt;

-  cunoaşterea  specificului  soluţiei analitice şi de simulare în rezolvarea problemelor la calculator;

-  cunoaşterea unităţilor de măsură a informaţiei reprezentate în calculator;

-  cunoaşterea posibilităţilor şi domeniilor de aplicare a editoarelor grafice, muzicale, de text, a sistemelor informatice, a bazelor de date, a tabelelor electronice;

-  cunoaşterea conceptului sistemelor informaticii, a principilor după care ele se clasifică.

-  de capacităţi (de rezolvare a problemelor, de investigare / explorare, de comunicare, utilizând limbajul adecvat informaticii):

-  înţelegerea la nivel cotidian a noţiunilor de informaţie, suport de informaţie şi rolul informaţiei în societate;

-  aprecierea volumului de informaţie de pe suportul concret de informaţie;

-  înţelegerea principiului de lucru al computerului, al utilajului periferic;

-  selectarea utilajului şi a soft – ului necesar atingerii scopului pus, rezolvării problemei date;

-  însuşirea principalelor caracteristici ale bazelor de date, a tabelelor de calcul;

-  redactarea şi stocarea informaţiei stocate în baza de date, tabele de calcul,

-  editoare de texte, grafice, muzicale;

-  însuşirea metodelor de cercetare şi cunoaştere cu ajutorul calculatorului;

-  însuşirea unor metode standard de rezolvare a problemelor şi utilizarea lor în situaţii nestandard;

-  înţelegerea noţiunii de constantă şi variabilă;

-  utilizarea corectă a instrucţiunilor unui limbaj de programare la rezolvarea problemelor conform algoritmului dat;

-  formularea corectă a problemei ce va fi rezolvată la computer;

-  construirea modelului,  elaborarea algoritmului  şi  a programului pentru modelul dat;

-  analiza rezultatelor obţinute în urma rezolvării problemei la computer;

-  înţelegerea esenţei algoritmului principal şi al subalgoritmului, al modului de executare a lor;

-  partajarea problemei şi utilizarea algoritmilor deja alcătuiţi ca subalgoritm;

-  înţelegerea dependenţei rezolvării problemei de repertoriul de instrucţiuni al executantului;

-  detectarea erorilor în algoritmul de rezolvare a problemei concrete;

-  selectarea şi corectarea algoritmilor existenţi pentru situaţii noi.

-  de atitudini (tactici compartimentale adecvate, capacităţi de acomodare la specificul   echipamentelor şi programelor de calculator):

-  perceperea rolului, locului calculatorului şi influenţa lui asupra dezvoltării societăţii;

-  perceperea adecvată a influenţei revoluţiei informaţionale asupra omului elaborarea tacticii comportamentale adecvate;

-  perceperea adecvată a mesajelor transmise de calculator şi utilizarea adecvată a limbajelor speciale în procesul de comunicare cu ele;

-  utilizarea soft – ului educaţional şi utilitar la rezolvarea problemelor apărute;

-  acomodarea la dinamica soft – ului şi al tehnicii informaţionale;

-  manifestarea conştiinţei faţă de acţiunile proprii în lucrul cu soft – ul de destinaţie comună;

- asumarea responsabilităţii utilizării calculatorului, a sistemelor informatice, a reţelelor de calculatoare.

Reieşind din obiectivele informaticii, activităţile extraşcolare la informatică cuprind doua direcţii principale:

1. Aprofundarea fundamentală a cunoştinţelor căpătate de elevi la lecţii, care au o mare importantă   instructiv — educativă.

2. Formarea capacităţilor şi atitudinilor de cercetare ştiinţifică în lucrul cu literatura suplimentară.

Download Lucru-extracuricular-info.doc